Deportată la şase luni
Ileana Mateescu avea doar șase luni când, în noaptea de 17-18 iunie 1951, a fost deportată împreună cu întreaga familie și alți consăteni din satul Gârdoaia, situate în apropierea graniței româno-iugoslave, în Bărăgan, unde deportații au fost lăsați în mijlocul câmpului, sub cerul liber. Vestea deportării, venită în zi de sărbătoare, a reprezentat un șoc atât de puternic încât în primele momente oamenii nici nu au știut cum să reacționeze. „Deci era ziua de luni, după Duminica Rusaliilor. În Mehedinți, în Duminica Rusaliilor sunt foarte multe localități în care se face nedeie sau rugă sau nu știu cum se mai zice în altă parte și, din acest motiv, fiind și zi de sărbătoare mare, aproape toți locuitorii satului observaseră că treceau mereu camioane cu soldați. (…) Și-au dat seama că se va întâmpla ceva, nu prea și-au putut explica despre ce ar putea fi vorba. Părinții mei în ziua aceea de luni aveau aranjat ca vreo douăzeci de oameni din satul nostru să meargă pe terenul nostru la prașila a doua a porumbului. Și mama s-a sculat pe la ora patru dimineața, în ideea că trebuia să facă multă mâncare. Și din momentul ce pregătea i s-a părut că în curte aude zgomote și atunci a vrut să vadă. În momentul în care a deschis ușa să iasă afară din casă cineva a împins-o înapoi. Acel cineva avea și armă, deci cu arma a împins-o și a intrat și dumnealui în casă. (…) Și în momentul când ostașul acela – n-aș putea să spun că era un gradat sau era un simplu soldat – a întrebat unde este capul familiei, mama l-a condus în camera unde dormea tăticul, l-au sculat și așa în mod destul de brutal și trezit din somn, i-au cerut să se semneze o hârtie, dar nu i-au explicat și despre ce e vorba. I-a spus doar că în câteva ore trebuie să-și pregătească un bagaj, să-și adune lucrurile pe care le consideră de cea mai mare necesitate, dar nu mai mult decât va putea să-și transporte cu propriul mijloc de transport...”
Hodnocení
Abyste mohli hodnotit musíte se přihlásit!
Trasee
Neinclus în niciun traseu.
Comentarii
Ileana Mateescu (n. Caraiman)
Născută la data de 10 ianuarie 1951, în satul Gârdoaia, com. Florești, jud. Mehedinți. A fost deportată la vârsta de cinci luni împreună cu familia (părinții, Angelica și Gheorghe Caraiman și un frate care încă nu împlinise trei ani) în noaptea de 17-18 iunie 1951 din Gârdoaia la Rubla, pe Valea Călmățuiului. Împreună cu familia Caraiman, din Gârdoaia au mai fost deportate alte opt familii (dintre care cinci erau înrudite în mod apropiat), între care bunicii materni ai intervievatei, Gheorghe și Maria Predescu, care, deși nu erau trecuți pe listele de deportare, și-au exprimat dorința de a-și însoți copiii și nepoții. Intervievata subliniază că aceste familii au fost afectate de deportare în ciuda faptului că satul Gârdoaia se afla la mai mult de 25 de km de granița cu Iugoslavia, deci dincolo de perimetrul stabilit în actele oficiale care stabileau condițiile de deportare. Astfel, plecarea s-a făcut în doar câteva ore și celor deportați li s-a permis să-și pregătească doar foarte puține bunuri personale. Ca un exemplu, familiei Caraiman i s-a permis să ia doar ce încăpea în propriul mijloc de transport, adică o căruță, la care, pe lângă cei doi cai, au legat o vacă. Odată ajunși la destinație, la Rubla, între Însurăței și Viziru, în Bărăgan, familiile au fost lăsate în câmp, autoritățile încredințându-le doar câte o plăcuță cu numărul viitoarei case. Ca urmare, viața în deportare s-a dovedit nu doar restrictivă, prin impunerea domiciliului obligatoriu care nu le permitea deportaților să se îndepărteze de locul de deportare, dar și foarte dificilă, ca urmare a faptului, că sub permanenta amenințare a înrăutățirii vremii și în condițiile unei alimentații și asistențe medicale precare, având constant grija copiilor și a bătrânilor, soții Caraiman au fost nevoiți să muncească din greu la construcția unui bordei și, ulterior, a unei case care să le ofere cât de cât adăpost în fața vitregiilor iminente ale iernii. Totodată, împreună cu ceilalți deportați, pentru asigurarea unui cadru de existență apropiat de cel normal, au participat la construcția bisericii și cimitirului, a unei școli, a sediilor pentru primărie și miliție și a unui dispensar. Toate acestea au fost realizate în Rubla, un sat cu peste 460 de locuitori, toți deportați, până în septembrie 1951, prin muncă voluntară și au presupus multe sacrificii. De exemplu, intervievata povestește cum, la doar câțiva anișori, a fost nevoită să-și asume uriașa responsabilitate de a-și îngriji frățiorul mai mic, născut în deportare. Viața în deportare s-a dovedit extrem de dificilă în primul rând pentru copii și bătrâni, dintre care mulți nu au rezistat. Astfel, intervievata menționează mai multe nume ale celor care au decedat la Rubla: Haralambie Cațan, decedat pe drum, în timpul deportării, soții Bauer, doi vârstnici, deportați din Banat, soția oarbă, soțul paralizat, care nu și-au putut ridica nici măcar un bordei și care au murit „la prima brumă”, băiețelul unei deportate care a decedat imediat după deportare. Nici întoarcerea acasă, în Banat, nu s-a dovedit mai ușoară deoarece, odată ajunși acasă, în Gârdoaia, au primit doar magazia unei foste case, nicidecum vechea locuință care le aparținuse. Ulterior, Ileana Mateescu a urmat Facultatea de Istorie din București (1970-1975) și a activat ca profesoară. În prezent trăiește în Drobeta Turnu Severin.
