Deportarea unei familii din Floreşti (17/18 iunie 1951)
În noaptea de 17-18 iunie 1951, Elena Bobocel a fost informată de șeful Miliției că ea și familia ei vor fi evacuați din casă și deportați din Florești. Șocul a fost pentru tânăra femeie cu atât mai mare cu cât în acel moment soțul ei nu era acasă, fiind plecat la Baia de Aramă ca șofer. În fapt, pe drumul de întoarcere, Costică Bobocel a fost oprit și pus să aleagă între propria libertate și deportarea alături de familie. Fără nicio ezitare, bărbatul a ales să rămână alături de familia și s-a grăbit acasă, unde și-a găsit soția speriată împachetând câteva lucruri și plângând. „Eu când l-am mai văzut și pe Costică, eu numai într-un plâns am ținut. Ce mai! Eu nu mai puteam! Îndată ce mi-a zis că nu am voie să iau nimica din casă, decât copilul și strictul necesar pentru copil și ’Pentru dumneavoastră de schimb, în rest nu trebuie să luați nimic!’ Și pe urmă, ce le-o fi spus, ce-o fi vorbit cu Ilă că nu-i chiar așa cum este, sau ce știu eu, ce le-o fi spus Ilă, a venit și mi-a spus: ’Că pot să iau…’ Nu! Mie nu mi-a spus nimic! Și când a venit mașina, a dat ordin la soldați, să vină în casă, să scoată afară un pat, cu totul ce este în el, cu pernă, cearșaf, tot ce este, saltea, și… să mai pună în plus, o masă, patru scaune, și să mai ia… ’Mai luați ceva, o plapumă. Puteți să mai luați un cearșaf, două. O pătură, că văd că aveți pături, multe și bune. Și pături groase, nu știu ce. Că poate va fi nevoie pentru fată, pentru copil’. Soldații mi-au cărat tot afară, tot acolo mi le-a pus.”
Hodnocení
Abyste mohli hodnotit musíte se přihlásit!
Trasee
Neinclus în niciun traseu.
Comentarii
Elena Bobocel (n. Butoi)
Elena Bobocel s-a născut la 6 august 1928, în comuna Florești, județul Mehedinți. S-a căsătorit cu Costică Bobocel, care lucra ca șofer și secretar al unui întreprinderi și era membru al Partidului Comunist. Împreună cu acesta a avut doi copii: Monica, născută în Florești, și Nelu, născut în deportare. În noaptea de 17/18 iunie 1951, șeful Miliției din comună a venit să îi informeze că vor fi evacuați din reședință. În acel moment, nu erau acasă decât Elena Bobocel, tatăl și cu fiica acesteia, soțul fiind plecat la Baia de Aramă ca șofer. Costică Bobocel a fost oprit pe drumul de întoarcere și pus să aleagă între a rămâne liber (datorită statutului de membru de partid) și a-și urma familia în deportare. Fără niciun fel de ezitare, bărbatul a ales să fie alături de familia sa. Cu cele câteva lucruri și provizii strânse, familia Bobocel a fost urcată în camion și dusă la gară. Mai târziu a sosit şi ordinul de deportare a părinților Elenei Bobocel, Ion și Ana Butoi. În Bărăgan, au fost lăsați în comuna Rubla, pe un teren fără nicio construcție, cultivat cu bumbac. Din primul moment au început să își facă un adăpost pentru a se feri de ploi. Dacă Elenei Bobocel i se impusese restricţia de a se deplasa numai pe o rază de 15 km, fiind nevoită să muncească la ferma din sat, soțul ei a fost avantajat de vechiul statut, primind recomandare pentru a lucra ca șofer de camion și astfel era liber să se deplaseze în întreaga țară, fără supraveghere. La un an de la venirea în Bărăgan, însărcinată cu cel de-al doilea copil, Elena Bobocel şi-a pierdut tatăl, iar la câteva săptămâni a murit şi soţul ei. Costică Bobocel avea doar 29 de ani. Elena Bobocel a rămas cu „domiciliu obligatoriu” în Bărăgan cu doi copii mici şi o mamă în vârstă până la sfârşitul anului 1955, când au primit dreptul de a se întoarce acasă. Întoarsă acasă, Elena Bobocel a constatat că locuința și curtea familiei fuseseră ocupate de autorități și transformate în CAP. Cu ajutorul cumnatului a obținut eliberarea unei camere și a bucătăriei, apoi, cu timpul, i s-a înapoiat întreaga casă. Nici după întoarcerea acasă, viața Elenei Bobocel n-a fost scutită de probleme și griji. Dosarul deportării a urmărit-o mult timp, având probleme la angajare și fiind adesea nevoită să trăiască cu ajutorul primit de la vecini și de la cumnatul său. În final, a reuşit să se angajeze ca femeie de serviciu la dispensarul din comună, apoi, până ieşirea la pensie, a fost angajată la mina unde lucra ca inginer fiul său.
