Arestat la trecerea frontierei
Pentru Viorel Anghel era deja un fapt clar că România se transformase într-o mare închisoare din care cu greu puteai ieși chiar cu scopuri pur turistice. Astfel că, în 1981, după ce a cunoscut-o pe Ines, o tânără femeie din RDG, aflată în vizită în România, a luat hotărârea ca împreună cu noua lui prietenă să încerce să ajungă în Iugoslavia ca primă destinație în ceea ce ar fi trebuit să fie o lungă călătorie către ceea ce ei numeau lumea liberă. Idealiști și entuziaști, au realizat un plan cu harta în față, hotărând să înceapă explorarea zonei de graniță. Tentativa lor s-a finalizat cu eșec total, amândoi fiind imediat interceptați și arestați de către grăniceri. „Și ne-am uitat pe hartă și am văzut că pe drumul de la Oravița la Moldova Nouă e o ramificație pe la Răcășdia, unde merge șoseaua spre Iugoslavia, spre Belgrad, iar mai jos de Răcășdia e o localitate Grădinari, unde șoseaua se apropie foarte mult de graniță. Și noi ne gândeam că, dacă mergem într-o mașină de ocazie de la Oravița la Moldova Nouă, nu o să se ia nimeni de noi și o să vedem cam cum e situația pe acolo, pe unde se apropie șoseaua de graniță atât de mult cât se vedea pe hartă. Consideram noi, vreo 500 de metri, maximum un kilometru. Să vedem dacă sunt copaci sau porumbi pe unde să ne putem ascunde să trecem noaptea. Că ne gândeam apoi să ne întoarcem de la Moldova Nouă pe jos și să trecem noaptea granița în Iugoslavia. Și în Iugoslavia ne așteptam să ne prindă imediat ca să ajungem probabil în vreun lagăr pentru est-europeni și ulterior să emigrăm. Dar lucrurile nu s-au întâmplat așa cum ne-am propus noi…”
Hodnocení
Abyste mohli hodnotit musíte se přihlásit!
Trasee
Neinclus în niciun traseu.
Comentarii
Viorel Mihail Anghel
S-a născut la 6 august 1953 în Caracal (județul Olt). Deși a fost educat în spiritul perioadei comuniste, în adolescență a început să conștientizeze că românii sunt asaltați de un val de propagandă menită să ascundă atât dificultățile vremurilor (lipsurile materiale, uniformitatea unei vieți lipsite de libertate) cât și realitatea istorică a instaurării comunismului. A lucrat la Turnu Severin, la Drăgănești, iar din 1978 a lucrat la asistent medical la laboratorul Spitalului din Caracal, unde era nevoit să participe la activitățile culturale organizate în cadrul instituției (brigăzile artistice), realizând textele referitoare la activitatea spitalului. La o astfel de manifestare artistică a citit și două poezii creație proprie care, făcând trimitere la realitatea întunecată a epocii, au generat o impresie negativă în cadrul persoanelor cu funcții de conducere din spital, care ocupau și funcții de partid. Totodată, în timp ce lucra ca asistent medical, a urmat și un curs de ghizi în speranța că va ajunge să călătorească, dorință la care a renunțat când a realizat ce greu se iese din țară. Ca exemplu al șicanelor pe care Securitatea le făcea celor care încercau să plece peste hotare, povestește despre o vizită pe care a realizat-o cu un grup din spital în Ungaria, înaintea căreia Securitatea l-a chemat pentru a-i sugera să-și tundă părul lung, în fapt încercând să-l racoleze ca informator (în special atent la cei care ar încerca să facă contrabandă cu produse din Ungaria). Deși, în ciuda refuzului, i s-a permis să meargă în excursia din Ungaria, ulterior nu a mai fost lăsat să întreprindă alte vizite în străinătate (a mai încercat să plece în Polonia). Datorită acestui fapt, în 1981 a plănuit să fugă în străinătate împreună cu o tânără din RDG care se afla în vizită în România și cu care corespondase anterior. Împreună au realizat un plan minimal și au hotărât să tatoneze terenul observând pe hartă o posibilă variantă de trecere a frontierei într-un loc între Oravița și Moldova Nouă, mai jos de Răcășdia, lângă localitatea Grădinari, unde șoseaua se apropia foarte mult de graniță. Ajunși acolo, au fost reperați imediat de un grănicer care i-a predat Miliției. El a fost arestat și dus la Miliția din Oravița, în timp ce prietena lui Ines a fost trimisă înapoi în RDG. După o săptămână, timp în care a fost supus la mai multe interogatorii, Viorel Mihail a fost mutat de la sediul Miliției din Oravița la închisoarea Popa Șapcă din Timișoara. Procesul, în cadrul căruia a fost condamnat pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei, a avut loc la două luni de la arestare la Timișoara. Încadrarea presupunea un regim restrictiv de detenție din cauza căruia nu a putut rămâne în cadrul cabinetului medical al închisorii, deși medicul deținut din cadrul cabinetului a manifestat dorința de a-l opri pentru că ar fi avut nevoie de un asistent medical. A executat patru luni de detenție în penitenciarul Popa Șapcă din Timișoara, în condiții foarte grele. Datorită foamei, condițiilor extrem de precare de igienă și a mizeriei (râie, păduchi) a scăzut considerabil în greutate ajungând de la 75 la 49 de kilograme. După eliberare și-a pierdut locul de muncă, riscând să fie recondamnat datorită încălcării unui decret care prevedea că toate persoanele apte de muncă trebuie să lucreze (decretul nr. 153 privind parazitismul). În plus, o bună perioadă de timp după eliberare a fost nevoit să se prezinte la Securitatea din Caracal (însoțit de milițieni) pentru declarații, simțindu-se în permanență în vizorul Securității. După un an de zile a reușit să se reangajeze pe postul de asistent medical ocupat anterior. În prezent locuiește în Caracal.
